Chiropractician Expert în Chiropractică și în Corectarea Posturii

Chiropractica este o formă de tratament și îngrijire medicală în cadrul căreia se tratează probleme ale sistemului musculo-scheletic, precum dureri de spate, gât, contracturi musculare sau alte afecțiuni ale coloanei. Această disciplină joacă un rol esențial în corectarea posturii, mai ales atunci când aceasta a fost afectată de diferite accidentări sau afecțiuni prealabile. 

Chiropracticienii utilizează manipularea manuală pentru a corecta problemele coloanei vertebrale și ale altor articulații, cu scopul de a diminua durerea și de a îmbunătăți flexibilitatea. Ne concentrăm pe restabilirea alinierii naturale a corpului în vederea facilitării vindecării și menținerii sănătății fără utilizarea medicamentelor sau intervențiilor chirurgicale. Diferiți chiropractori utilizează diverse tehnici de masaj, triger points și/sau bandajare neuromusculară în timpul ședințelor, acestea putând fi combinate în funcție de nevoile tale.

Deseori, tindem să negljiăm postura corpului nostru și cum este aceasta afectată de diverși factori precum poziția incorectă pe scaunul de la birou birou, stresul, mușchi posturali slabi sau exerciții sportive realizate greșit. O postură incorectă deviază în timp coloana vertebrală, duce la apariția durerii în zona spatelui, umerilor și gâtului și arată inestetic. Mai mult, ea pune presiune pe coloana vertebrală, determinând apariția herniei, a tulburărilor de vedere, ale problemelor articulare sau migrenelor constante. 

Dacă pe lista ta de obiective de sănătate se află corectarea posturii, programează-ți o ședință cu unul dintre experții în chiropractică din echipa Verona Training. Un bun specialist tratează întotdeauna rădăcina problemei, nu simptomele, astfel încât tratamentul va urmări vindecarea pe termen lung. Deseori, problema poate apărea la nivelul sistemului nervos, de care sănătatea coloanei tale vertebrale este strâns legată. Tratamentul chiropractic urmărește astfel îmbunătățirea posturii tale prin corectarea cauzelor care au dus la acest dezechilibru. 

O Postură Corectă prin Chiropractică

Tehnicile folosite de chiropracticienii Verona Training urmăresc corectarea dezechilibrului coloanei vertebrale, pentru a îmbunătăți mobilitatea, a corecta postura și a reduce durerile existente de spate, gât, sau în alte zone ale corpului. Începem cu o evaluare pentru a determina problemele cu care te confrunți, urmând ca apoi să creăm un plan de tratament particularizat nevoilor tale. Mai mult, vei beneficia de sfaturi și sprijin pentru a obține o postură corectă și o stare de sănătate optimă. Odată cu dispariția durerii, starea ta fizică și de spirit se vor îmbunătăți considerabil, iar tu vei avea ocazia să te bucuri de lucrurile care îți fac plăcere, fără frustrare sau durere. 

Tehnicile experților pasionați și dedicați din comunitatea noastră contribuie la alinierea corectă a corpului și la reducerea tensiunii musculare. Ca rezultat, vei sta într-o poziție mai dreaptă și naturală, într-o postură corectă. Terapia constantă și exercițiile dedicate vor conduce către o coloană vertebrală aliniată, mai sănătoasă, determinând creșterea nivelului tău de bunăstare. Cu fiecare ședință de chiropractică, poți observa extinderea acestei stări de bine în întregul tău organism, atât în plan fizic, cât și ca stare zilnică. 

Există două tipuri de postură: postura dinamică și cea statică. Prima se referă la modul în care îți susții poziția corpului când mergi, alergi sau te apleci să ridici ceva. În acest caz, mușchii tăi lucrează pentru a se adapta schimbării. Postura statică are în vedere cum îți susții poziția corpului când ești așezat și în timpul somnului, și presupune coordonarea mai multor grupe de mușchi care lucrează static pentru a combate forțe precum gravitația. 

Deseori, o postură greșită se creează în timp, prin menținerea ei, fiind în primă fază inconfortabil și dificil să o corectezi. Persistă, suntem aici pentru a te ajuta să stai așa cum trebuie! 

Printre avantajele menținerii unei poziții corecte a spatelui, vei constata dispariția durerilor sâcâitoare, a disconfortului și iritabilității care apar odată cu durerea, mai mult confort fizic, productivitate și energia de a te bucura de activitățile tale zilnice. Corpul tău va fi aliniat, mai puternic și mai capabil să facă față oricărei provocări. 

Chiropractician București: Abordări Chiropractice pentru Postura Ideală

În cadrul analizei posturale pe care ți-o va face chiropracticianul din București din echipa Verona Training, se analizează curbura cervicală, toracică și lombară, simetria umerilor și cea pelviană, alinierea capului, cât și funcționarea articulațiilor gleznei, genunchiului și șoldului. Odată identificat stilul posturii tale, specialistul îți va oferi baza de tratament ce include exerciții de corecție a acesteia. 

Chiropracticienii utilizează mâinile și forța fizică în vederea realizării unor mișcări specifice asupra diverselor regiuni ale corpului tău. Această abordare terapeutică presupune mișcări precum trageri, rotiri și împingeri cu o intensitate specifică, pentru a elibera tensiunile din mușchi și oase. 

Alte abordări terapeutice presupun ajustările spinale manuale și tehnici de întindere pentru a relaxa mușchii și crește flexibilitatea. În plus, specialiștii în chiropractică Verona Training îți vor recomanda și diverse modificări ale obiceiurilor de mișcare și stilului de viață, pentru a preveni reapariția durerii și a problemelor. Această abordare integrată îți oferă exact educația necesară pentru a te bucura de bunăstare și sănătate în fiecare zi. 

Antonio

NEWSLETTER

Te ținem informat, nu ocupat